Despre alegeri

Am crescut în umbra filmelor hollywoodiene care ne învață să ne urmăm cu îndârjire visul, căci el se poate împlini atunci când crezi și lupti până la capăt. Ne trezim însa în realitatea descumpănitoare a unei țări în care posibilitățile se numără pe degete și în care scopul suprem al majorității se reduce la “a-ți căștiga pâinea”. Și de aici dilema: o viață decentă, dar inspidă și frustrantă prin însăși lipsa ei de culoare, sau o existență impregnată de vise, născută din pasiune, dar sugrumată de brutalitatea acută a lipsurilor? Ce îți poti ierta mai degrabă, lașitatea și rațiunea, sau pasiunea și curajul?
Am adus cu mine în București bagajul de vise. Și l-am purtat mereu dupa mine. Multe dintre ele s-au făcut scrum. Pentru unele am depus prea mari eforturi, le-am alimentat cu prea multă energie și le-am scurtcircuitat. Pe altele mi-a fost prea frica să le mai ascult, și au murit sufocate în bezna imaginației. Altele s-au împlinit fără prea mari eforturi, dar nu au rezistat în timp. Și atunci mi-am propus să închid bagajul de vise, să îl ascund în dosul debaralei închise cu cheia. Atunci mi-am pus masca maturității și am jucat blazat pe scena realității. Și am murit eu.
Cred că atunci când lucrezi din pasiune evoluezi spiritual, te dezvolți cu fiecare zi. Cred că stă în puterea noastră să ne valorificam esența așa cum stă în mâinile noastre puterea de a ne dilua pasiunea în acidul cotidian. Cred in vise, în puterea lor de a ne schimba destinul și în singura posibilitatea pe care o avem de a le da viață

in love with myself

exista asa d mult tipuri de prieteni incat nu prea ai cum sa ii incadrezi in categorii. Sunt prieteni apropiati care te coplesesc cu caldura, prieteni "de cafea" cu care socializezi superficial, dar suficient de interesant incat sa nu iti para rau ai iesit din casa, prieteni ipocriti care te fac sa ii aprciezi mai mult pe ceilalti si care iti dau cele mai bune lectii de viata, prieteni vechi care te`au cunoscut in n ipostaze, prieteni noi, cu care nu te mai saturi sa palavragesti...

mi-am reintalnit in ultima vreme prietenii vechi. habar nu aveam ca mi-au lipsit asa de tare. m-am regasit in mijlocul lor, cu tot cu visele si ambitiile neglijate in ultima vreme.

am petrecut mult timp doar eu cu mine si a fost incredibil de linistitor. mereu mi-a fost frica de singuratate, dar la un moment dat realizezi ca oricum ai fot singur si pana acum, chiar daca inconjurat de multi. pentru ca singuratatea nu se masoara in ore izolate, ci in ore in care refuzi dialogul cu tine. si il cauti in altii.

nu`mi mai e frica de asta, nu-mi mai e frica de nimic. acum stiu ca intr-adevar te obisnuiesti cu orice. in cazul bun, cu orice vrei tu.

poate inca nu stiu ce vreau, inca visez prea departe si traiesc in lumi ideale. dar macar acum stiu ca nu mai am nevoie de confirmari sau sustinere. poate m-am maturizat. sau poate m-am indragotit :))

inner mirror

mereu mi`am dorit un animal de casa, cu atat mai mult cu cat nu am avut voie. Pentru ca lasa par, e greu de ingrijit si nimeni nu are timp de el. Mai mult decat atat, mi se spunea ca il chinuim in apartament. Iar asta mi se parea cel mai revoltator motiv. Cum s-ar putea chinui un pui de mata care ar manca ce e mai bun,ar fi curat, iubit, plimbat, mangaiat si rasfatat in cele mai dragute feluri? In ce fel ai putea sa te chinui cand ai tot ce vrei?
In cel mai trist fel posibil, in cel mai chinuitor si mai greu de inlaturat. Te chinui atunci cand nu evoluezi. Te chinui atunci cand traiesti contra firii si naturii tale, cand nu ai mediul potrivit, cand ti ofera o tava abundenta de optiuni indestulatoare, dar prost plasate. In timp si spatiu. Te chinui cand o parte din tine rade si nu vrei sa accepti ca alta plange. Te chinui cand esti constrans, in cele mai nepalpabile feluri. Te frustrezi si iti insusesti un rol, resemnat, fara dorinte, ambitii. Iti strangulezi incet incet vointa si pasiunea. Si cel mai rau te chinui caci nu ai puterea sa schimbi ceva. Si speri ca timpul va rezolva totul,asa cum ti se promite. Dar de fapt, el nu rezolva nimic, ci doar adanceste. El e cel mai mare dusman in lupta cu tine. El iti hraneste visele si tot el le omoara.

Moments

...stau trantita pe scaunul din dreapta al masinii.. si sunt fericita... nu vad decat luminite multe de craciun... muzica imi trece prin tot corpul si nu respir decat fericire..

Hai s-o ardem natural

din ce in ce mai des observ cu indignare cum trecerea anilor "dezfeminizeaza" femeia. O scurta retrospectiva - anii 60, 70 fiind ultimele manifestari clare ca fiintele cu parul lung sunt femei, pline de gratie si gingasie. anii 80 - personal ii dezaprob pentru comebackul fulgerator al sprnacenelor prea groase, umeri prea masculini si par total inexpresiv... in fine, astea e o parere strict personala.. inaintam in isotrie si putem sa ne oripilam de-a dreptul...
ma uit in jur, femei in adidasi albi ( a se citi albi si murdari) blugi si geci largi, geanta neagra de musama... nu are sens sa ne mai ridicam privirea ingorzita spre fete.. doamne fereste sa mai puna careva mana pe un ruj sau fard de obraz.. sa nu mai vorbesc de fardul de ochi.. si atunci cand isi aduc aminte.. il folosesc in avans pentru urmatoarele 6 luni - mult strident de prost gust.
Da, prostul gust caracterizeaza femeia zilelor noastre. Si sa nu aud comentarii gen "nivel de trai scazut" ca imi fuge pamantul de sub picoare, sau si mai trist - "lipsa timpului" - lasa ca poti sa nu dormi, poti sa nu vegetezi la tv jumate de zi.. poti! dar se sta prost la capitolul self-esteem ... aici e beleaua.
lasand in urma generatia de peste 30 de ani -irecuperabila- (si pt voi "doamnelor".. dak ati incerca sa aratati mai bine poate v-ati si simti mai bine si nu ar mai parea viata un infern.. cu toate neajunsurile ei).. sa aruncam o scurta privire printre tineri.
Exista o specia anume de "wannaabes" care vor sa fie naturale. Nimic rau in asta, revistele glossy, panourile pubblicitare, toate aduc la rang de arta imaginea unei femei naturale. si e ok. In schimb nu e deloc Ok ca prin natural (care se cere tradus prin lipsa stridenteleor si a opulentei) sa intelegi "asa cum te-a lasa bunul Dumnezeu pe acest pamant" Natural nu inseamna par nespalat si eventual imprastiat in 20 de directii, cearcane pana in barbie si sprancene groase, inexpresive si eventual nepesante. Aia e neglijent, si implicit URAT, nu natural si implicit Stylish.
Si pentru imaginea voastra, si a unei intregi comunitati, voi fetelor din lumea intreaga, fiti cochete fara a fi stridente, PR yourslef a little! :P

Anthony Giddens - different view

Da, mi s-a parut foarte ok evenimentul de azi ce l-a avut in centrul sau pe marele sociolog. Discursuri frumoase, si in acelasi timp la obiect - am apreciat faptul ca inca exista romani cu functii inalte ce stiu sa exprime esentialul in cuvinte frumoase, fara vesnica "lalaiala" ca vorba aia... "vorba lunga saracia omului". Ceremonie frumoasa, acustica buna. Totul ok. In schimb m-a impresionat grosolania, badaranismul si proasta crestere a - culmea - unui reprezentat al presei. Aroganta, ca defect profesional, ar putea fi intr-o oarecare masura acceptata. Insa nu cred ca e vorba de asta, ci doar de o profunda lipsa de educatie. Atunci cand o persoana cu pretentii, ca deh, a venit acolo pentru a reprezenta ceva, pentru a fi ochii si urechile unei oarecare publicatii, te astepti, daca nu chiar sa fie un model comportamental, mai ales pentru noi, junorii, studentii, macar sa dea dovada de bun simt. Insa fenomenul asta de "eu sunt mai smcher pentru ca..." o sa inghita in curand micuta noastra tara.. si asa in declin iremediabill.
Da, bunul-simt e o pretentie de-a mea. Pretind ca e un minim pentru oricine. Restul.. e de discutat. Dar ...atunci cand, pentru ca ai poposit 3 minute pe un scaun ce s-a ocupat temporar, si pe care oricum aveai de gand sa il eliberezi, si ti se maraie scurt si concis HAI MOVE DE AICI ODATA ramai oarecum perplex. Respectul pentru institutia ce a organizat evenimentul m-a facut sa inghit in sec si sa tac, si nu sa ii raspund la fel de obraznic ciobanului de langa mine, caruia ii lipsea in egala masura simtul estetic - deborda de prost gust si in ceea ce privste camasa de plastic care cred ca il sugruma putin, ca si ceasul sclipitor cu diamentru ce ar face gelos un ecran lcd, dar in fine asta e o alta poveste - cat si o minima doza obligatorie de maniere. Caci, pana una alta.. ce pana mea.. isi permite.. e om de presa...

De ce iubim Bucurestiul...

Impresionant de multi copii aleg azi sa urmeze o facultate in Bucuresti... poate din vanitatea de a se descurca singuri, departe de mainile protectoare ale familiei, poate pentru ca au mai multa incredere in sistemul universitar din capitala, poate pentru a gusta cate putin din micile placeri pe care orasele mai mici nu le ofera inca.... sau poate pentru putin din fiecare motiv.
Agitatia, diversitatea, viata debordanta ce pulseaza in tot si in toate, stiu ca astea au fost si vor ramane principalele motive pentru care iubesc un oras strain, dar pe care,din aceste cauze, il simt atat de aproape. La inceput totul parea imposibil, si cu toata vointa aveam momente in care mi se parea ca nu o sa ma descurc vreodata... un apartament in care mai mereu se strica ceva, vecini bagaciosi, proprietari lipsitit de etica... totul era ca un vartej in care simti uneori ca te pierzi... si imi aduc aminte si acum de plimbarile din fiecare seara care erau ca un pansament..eram acolo unde voaim sa fiu si stiam ca a doua zi totul va fi bine...
serile trecute ma plimbam pe strazile orasului si am devenit nostalgica... imi aduceam aminte de legatura spirituala puternica pe care am simtit-o mereu cu capitala, vedeam multitudine de fete, mii de culori ce se intersectau peste tot in jurul meu ca o panza infinita si imi venea sa zambesc... pentru asta am venit... si pentru asta iubesc Bucurestiul, pentru viata sa nesfarsita, pentru tumultul omniprezent, pentru strazile vechi si plimbarile nostalgice, pentru cluburile noi si petrecerile nesfarsite, pentru ca este un colaj perfect de nesfarsite extreme. Si pentru ca mereu, indiferent de circumstante, ma voi regasi intr-una din fetele sale...